Cura cu oţet de mere

Articol de Dna Prof. Univ Angela Elena Beju

Mărul este bogat în potasiu, mineral esenţial pentru funcţionarea normală a organismului, pentru menţinerea echilibrului osmotic acido-bazic. Întrucât oţetul de mere reţine din măr toate mineralele (fosfor, magneziu, sodiu, calciu, sulf, fier, siliciu etc), el reţine şi potasiu. Cura cu oţet de mere este recomandată în special celor care au lipsă de potasiu în organism.

Iată semnele importante care ne fac să ne gândim la o eventuală lipsă de potasiu:

- Scăderea memoriei, suntem indecişi, hotărârile se iau cu greu.
- Pierderea vioiciunii minţii.
- Oboseala fizică se instalează mai des şi mai uşor.
- Rezistenţa musculară scade şi obosim repede.
- Creşte sensibilitatea la răceală.
- Deseori mâinile şi picioarele sunt reci.
- Este preferată hrana caldă în locul celei reci
- Apar foarte des colozităţi pe tălpile picioarelor şi se formează bătături.
- Predispoziţie la constipaţie.
- Uneori apare lipsa poftei de mâncare iar alteori apare greaţa (sau vărsături).
- Tăieturile şi zgârieturile se vindecă greu.
- Apar deseori mâncărimi ale pielii sau pe piele pot aparea coşuri.
- Dinţii se strică mai uşor decât ar trebui.
- Pot aparea contracţii tetanice ale pleoapei sau ale colţului gurii.
- Pot aparea cârcei mai des la muşchii corpului şi în special noaptea.
- Adormim greu şi ne sculăm obosiţi.
- Noaptea nu avem un somn bun.
- Apar dureri la articulaţii.

Pe măsură ce înaintăm în vârstă raţia de potasiu trebuie să sporească. Potasiul este important căci el normalizează activitatea celulelor sistemului nervos. În organism trebuie menţinut un echilibru între sodiu şi potasiu.

Sporirea cantităţii de sodiu prin ingerarea lui sub formă de sare de bucătărie, determină scăderea cantităţii de potasiu din interiorul celulelor corpului având ca urmare o pierdere de potasiu din organism. Iată deci că acest echilibru, sodiu-potasiu, se poate uşor deranja şi ne poate influenţa starea de sănătate.

Pentru cura cu oţet de mere se procedează astfel. Dimineaţa, la trezire se iau două linguriţe de oţet de mere într-un pahar cu apă sau cu ceai de plante. Lichidul se bea încet, înghiţitură cu înghiţitură, în timp ce ne îmbrăcăm.

Durata unei cure este de 1-2 luni. Tratamentul poate fi reluat după o întrerupere de o lună. Oţetul de mere are efect antisclerotic, antitoxic, antireumatic, diuretic, antiseptic intestinal şi renal, calmant, echilibrant al raportului osmotic între baze şi acizi, hipocolesteroleminant.

Cura cu oţet de mere se recomandă nu numai pentru întărirea organismului ci şi în cazul mai multor afecţiuni: sterilitate primară, graviditate, intoxicaţii alimentare, degenerescenţă, ateroscleroză, artrite ale articulaţiilor mici de la mâini şi de la picioare, nevralgie facială, cistite, pielite, scleroze ale ţesuturilor şi vaselor de sânge, nevroze, insomnie, oboseală cronică, migrene, ameţeli, lăcrimare la persoanele în vărstă, zona zoster, varice, dureri musculare si articulare.
Cura este benefică şi în caz de epidemii.

Alte utilizări ale oţetului de mere.

Pentru dureri în gât se foloseşte gargara cu o soluţie de oţet de mere, o linguriţă la un pahar cu apă. Din această soluţie se ia din oră în oră câte o gură, cu care se face gargară şi apoi se înghite.

Pe măsură ce jena din gât cedează, gargarele pot fi făcute la intervale mai mari.
În cazul ameţelilor cura cu oţet de mere se face de două ori pe zi şi durează minimum o lună de zile (în cazul în care stomacul permite).

Pentru tratamentul migrenelor se face o inhalaţie cu vapori ce conţin oţet de mere. Într-un vas se pune apă şi oţet în părţi egale. Vasul se pune pe foc şi lichidul este lăsat să fiarbă încet. Când încep să iasă vapori se ţine capul deasupra vasului şi se inhalează vaporii în aproximativ 75 de respiraţii.

În general, durerea dispare şi chiar dacă mai reapare, este mult redusă. În cazul unei intoxicaţii alimentare sau după ce a fost mâncată o mâncare veche şi apare greaţa sau starea de vomă, se pune o linguriţă cu oţet de mere într-un pahar cu apă şi se iau cantităţi mici din cinci în cinci minute.

La al doilea pahar cu apă se pun două linguriţe cu oţet de mere şi se iau cantităţi mici tot din cinci în cinci minute. La al treilea pahar se ia câte o înghiţitură din 15 în 15 minute. În acest fel se înlătură efectele alimentelor toxice.

Oţetul de mere este contraindicat în: ulcer gastro-duodenal, gastrită hiperacidă insuficienţă tiroidiană şi paratiroidiană, litiază renală urică, gută, febră musculară, hipotensiune arterială, obezitate.

Extern oţetul de mere poate fi adăugat în baia din cadă, având efect de înprospătare iar folosit în apa de clătit părul, combate mătreaţa şi face părul mai elastic şi mai strălucitor.
În caz de măncărimi ale pielii datorate bătrâneţii se fac tamponări cu un tifon înbibat cu oţet de mere simplu sau diluat.

Modul de preparare al oţetuluide mere cu miere. (După Elena Niţă Ibrian). Se spală merele, se dau prin răzătoarea de inox şi se pun într-un vas potrivit sau într-un borcan. Se adaugă apă şi miere astfel: la 4 Kg terci de mere se adaugă 5 l apă iar pentru fiecare litru de apă se adaugă 140 g miere.

Pentru a grăbi fermentaţia se poate adăuga ½ Kg drojdie de vin din struguri hibrizi nestropiţi (terciul gros lichid ce rămane după tragerea vinului). Borcanul se ţine la loc întunecos, la temperatura camerei (20-30 grade celsius), legat la gură cu un tifon pentru a nu intra musculiţele.

Se amestecă de două, trei ori pe zi cu o lopăţică de lemn, timp de 10-12 zile, după care se strecoară printr-un tifon dublu şi se pune din nou intr-un borcan cu gura largă. Se mai adaugă pentru fiecare litru de suc câte 50 g miere.Se leagă gura borcanului cu tifon şi se lasă la căldură pentru a doua fază a fermentaţiei.

După 40-60 zile oţetul este gata. După limpezire se trage cu furtunul în sticle, se astupă bine sau se ceruieşte şi se păstrează la rece.

Cura cu suc de cartofi

Articol scris de Prof. Univ. Angela Elena Beju

Cartoful este bogat in amidon, glucoza, vitaminele B 1, B 6, acid pantoteic, acid folic, vitaminele C si K in cantitati reduse, minerale: calciu, magneziu, fosfor, mangan, mai contine Cu si in plus o oxidaza cu actiune favorabila asupra mucoasei gastrice.

Cartofii de culoare verde trebuiesc evitati pentru ca ei contin o substanta daunatoare numita solanina care provoaca grave tulburari in organism. Aceasta leguma foarte apreciata din punct de vedere culinar, este un aliment hranitor si foarte usor digerabil. Sucul crud este diuretic, emolient, calmant, cicatrizant al mucoaselor aparatului digestiv, antispasmodic si antiulceros.

Indicatii:

Este indicat în artritism, obezitate, diabet, gastrite, ulcer gastric şi duodenal, dispepsii, litiază biliară, constipaţie, hemoroizi, diabet, scorbut. Pentru gastrită hiperacidă, ulcer gastroduodenal, litiază biliară se beau 2-3 păharele, cu 30 de minute înainte de mesele principale, de suc proaspăt de tuberculi, timp de o lună. Pentru ulcer gastroduodenal, diabet, cancer gastric se recomandă o jumătate de pahar de suc proaspăt, luat de patru ori pe zi timp de o lună.

Pentru hepatopatii, litiază biliară, constipaţie, hemoroizi, glicozurie, scorbut, se recomandă o jumătate de pahar de suc de cartofi amestecat cu suc de morcov sau de lămâie, de două ori pe zi, timp de 30 de zile. Pentru insomnii, dureri de cap cronice, se recomandă o jumătate de pahar suc proaspăt, luat cu o jumătate de oră înaintea micului dejun şi înaintea prânzului, timp de 2-3 săptămâni.

În cosmetică amidonul din cartofi se utilizează în cazul tenurilor cu pori dilataţi şi riduri. În acest sens se aplică pe faţă o mască din suc de cartofi cruzi, argilă verde şi miere de albine. O altă mască simplă: se pun pe faţă felii de cartofi sau pastă rasă de cartofi, se lasă 5 - 10 minute şi apoi se spală faţa cu o infuzie de plante - eventual muşeţel.

Este eficientă şi pentru coşuri. În cazul în care ochii sunt umflaţi şi cu cearcăne, se rade cartoful crud pe o răzătoare fină şi se aplică pe pleoape în două comprese de tifon steril, timp de 30 minute. Se spală apoi ochii cu infuzie de albăstrele sau cu infuzie de trandafir.Se repetă această operaţiune la două - trei zile, rezultatele fiind spectaculoase.

Mâinile aspre pot beneficia de o mască de cartofi: pireul cald dintr-un cartof se amestecă cu o lingură de glicerină şi o linguriţă miere de albine. Se aplică pe mâini timp de 20 minute, după care se spală mâinile cu o infuzie de nalbă.

CURE CU SUCURI DE LEGUME ŞI FRUCTE

Articol scris de Prof. Univ. Angela Elena Beju

Dietele bazate pe crudităţi şi bogate în sucuri de fructe şi legume, detoxifică organismul şi ajută la tratamentul multor boli degenerative (boli de inimă, artrită etc).

Ele intensifică capacitatea naturală de vindecare a corpului, întărind sistemul imunitar şi combătând deteriorările produse de radicalii liberi ce pot avea drept consecinţă instalarea cancerului sau a altor boli.

Fructele şi legumele conţin o varietate complexă de antioxidanţi care interacţionează şi se potenţează unul pe altul iar consumul de alimente bogate în antioxidanţi intensifică protecţia organismului .Ele sunt bogate în substanţe care împiedică depunerea coesterinei în pereţii arterelor prevenind astfel apariţia aterosclerozei.

Fructele şi legumele reprezintă izvorul principal de vitamină C, vitamină care joacă un rol decisiv în menţinerea stării de sănătate.Toate celelalte produse folosite în alimentatie îi procură organismului numai 10% din nevoile de vitamină C, iar restul de 90% sunt aduse de legume şi fructe.

Organismul uman nu îşi poate sintetiza propria vitamină C şi tocmai de aceeea trebuie să şi-o procure din alimente sau din alte surse (comprimate, prafuri, drajeuri de vitamina C).

Evidenţiez în continuare câteva din proprietăţile esenţiale ale vitaminei C, proprietăţi care subliniază importanţa ei pentru menţinerea sănătăţii:

- În primul rând are un puternic efect antioxidant, participând la distrugerea radicalilor liberi.

- Ajută la funcţionare normală a sistemului imunitar, inhibând creştera tumorilor şi asigurând rezistenţa organismului împotriva infecţiilor.

- Are rol de echilibrare a sistemului imunitar, prevenind apariţia astmului şi a alergiilor şi stimulând producţia de interferon, factor cu proprietăţi antiinfecţioase remarcabile.

- Intervenind în formarea colagenului, are o importanţă hotărâtoare în dezvoltarea sistemului osos şi a ligamentelor.De fapt collagenul participă la refacerea structurilor lezate, intervenind în stările inflamatorii şi în vindecarea rănilor. Este influenţată astfel consolidarea rezistenţei oaselor şi a dentiţiei.

- Are proprietatea de a creşte fluiditatea lichidului articular uşurând mişcările şi îmbunătăţind mobilitatea.

- Previne uzura celulară, încetinind procesul de îmbătrănire;

- Are rol de echilibrare a organismului fiind necesară în metabolismul calciului şi al altor minerale.

- Ajută absorbţia fierului la nivelul intestinului.

- Are acţiune de activare a acidului folic.

- Participă la sinteza hormonilor glandelor suprarenale.

- Detoxifică ficatul.

- Este un excelent tonic al capilarelor.

În afară de vitamine şi săruri minerale fructele mai conţin şi zaharuri naturale care se asimileată mai uşor şi mai complet decât zahărul industrial.

Deasemeni, fructele şi legumele conţin substanţe alcaline, substanţe importante pentru sănătatea organismului.

Se cunoaşte faptul că principalele produse alimentare - carnea, ouăle, brânzeturile, pâinea, făinoasele, conţin substanţe acide determinând un surplus de acizi în organism. În procesul metabolismului se formează şi alţi acizi. Surplusul de acizi acţionează negativ asupra multor procese fiziologice din organism iar legumele şi fructele prin sărurile alcaline pe care le conţin restabilesc echilibrul în procesele metabolice.

Fiind foarte variate ca gust, aromă şi culoare ele înlătură monotonia felurilor de mâncare şi crează o atmosferă plăcută la masă.

O cantitate de 300-500 g fructe şi 400-500 g legume pe zi ajută la menţinerea sănătăţii şi la îngrijirea ei. Desigur contează şi alegerea fructelor şi legumelor în funcţie de vârstă şi de starea de sănătate.

Mâncarea necorespunzătoare, excesul de medicamente (antibiotice, anticoncepţionale, sedative etc), poluarea atmosferică, determină o creştere a cantităţii de toxine în corp, sensibilizarea organismului şi apariţia bolilor.

Pentru detoxificare se pot face cure de cel puţin câteva zile în care se mănâncă numai fructe şi legume proaspete sau sucuri de fructe şi legume proaspete. Sucurile trebuiesc consumate imediat după ce au fost preparate, căci dacă se ţin în frigider, ele îşi pierd valoarea nutriţională.

Ele favorizează hrana optimă organismului, cantitatea de energie consumată pentru digestie fiind minimă. În acest sens corpul poate folosi mai multă energie pentru întărirea sistemului imunitar.

Totuşi, înainte de începerea unei cure este bine să fie consultat medicul, pentru că există şi situaţii în care unele cure pot crea probleme (cum ar fi în cazul diabetului sau hipoglicemiei).

Uleiul de peşte, un preţios ajutor al sănătăţii

Articol scris de Prof. Univ. Angela Elena Beju

Uleiul de peşte reprezintă un apărator al sănătăţii în general şi al inimii în particular. El are în compoziţie acizi graşi polinesaturaţi Omega 3, cei mai importanţi fiind acidul E.P.A. (Eicosapentaenoic) şi acidul D.H.A. (Docosahexaenoic) implicaţi în sinteza prostaglandinelor care intră în numeroase procese biochimice.

Prostaglandinele sunt implicate atât în răspunsul imun cât şi în funcţionarea aparatului cardiovascular, ele fiind răspunzătoare de numeroase afecţiuni inflamatorii dureroase.

Deoarece acizii graşi nesaturaţi din uleiul de peşte cresc sinteza prostaglandinelor ei au şi efecte antiinflamatoare, fiind recomandaţi în tratamentul afecţiunilor reumatismale. Astfel după câteva luni de tratament cu ulei de peşte, durerile matinale se ameloiorează cert.

Acidul E.P.A. este important pentru prevenirea bolilor de inimă, scăzând nivelul trigliceridelor iar acidul D.H.A. este important pentru funcţiile cerebrale şi ale sistemului nervos în general.

Principalele semne ale deficienţei de acizi graşi care pot afecta creierul sunt: sete excesivă, urinat frecvent, piele uscată, păr uscat, rebel, umflături mici şi tari pe braţe, coapse sau coate.

Printre proprietăţile de bază ale uleiului de peste se numără următoarele:

- Creste rezistenţa organismului în fata viruşilor şi a germenilor patogeni, creşte rezistenţa la infecţii.
- Este echilibrator al sistemului imunitar cu efrecte deosebite în afecţiuni autoimune (astm bronşic, artrită reumatoidă, lupus, scleroză multiplă, psoriazis ) şi în orice altă dezordine imunitară.
- Încetineşte evoluţia procesului de îmbătrânire prin efectul de distrugere al radicalilor liberi;
- Uleiul de peşte reduce vătămarea creierului, are acţiune antidepresivă şi antimaniacală fiind şi un bun stabilizator al dispoziţiei, ajută în deficitul de atenţie, în probleme de învăţare şi comportament inclusiv impulsivitate, anxietate, accese de furie şi probleme cu somnul
- Acidul DHA contribuie la reglarea serotoninei (un neurotransmiţător cunoscut pentru însuşirea sa de a da bună dispoziţie)
- Oferă protecţie împotriva emboliilor prin acizii graşi Omega 3 pe care îi conţine. Este astfel prevenită formarea chiagurilor care înfundă arterele şi pot provoca un infarct miocardic.
- Reduce fibrinogenul, factor care determină formarea chiagurilor.
- Reduce riscul de apariţie a unui atac de apoplexie.
- Reduce vascozitatea sângelui, contribuind astfel la îmbunătăţirea circulaţiei sanguine şi la creşterea aportului de oxigen al ţesuturilor.
- Este antiinflamator cu efecte deosebite în inflamaţii cronice cum ar fi afecţiuni reumatismale.
- Se constată astfel ameliorări semnificative în anchilozările şi durerile articulare.
- Scade colesterolul şi nivelul trigliceridelor;
- Împiedică agregarea trombocitară scăzând riscul de ateroscleroză şi hipertensiune arterială.
- Are acţiune hipoglicemiantă.
- Stimulează sinteza de colagen, protejând pielea, mărindu-i elasticitatea şi oferindu-i un aspect tineresc.
- Înlătură migrenele şi durerile de cap întărind vederea.
- Linişteşte sistemul nervos. Somnul devine mai profund şi mai odihnitor, iar sress-ul este suportat mai usor.
- Contracarează efectele fumului de ţigară. La fumătorii care consumă ulei de peşte scade riscul de apariţie de boli cronice pulmonare: bronsită, emfizem.
- Opreşte dezvoltarea celor mai frecvente tipuri de cancer: mamar, pancreatic, prostată, colon, leucemii.

Prin toate aceste proprietăţi uleiul de peşte optimizează starea de sănătate prevenind îmbolnavirea.

Trebuie remarcat faptul ca acizii graşi nesaturaţi sunt foarte sensibili faţă de radicalii liberi şi de aceea se recomandă în paralel cu administrarea uleiului de peşte consumul de preparate antioxidante.

Cura cu polen

Articol scris de Prof. Univ Angela Elena Beju

Polenul este cules de albine, si adus in stupi, el reprezentând hrana de bază pentru cresterea puietului.

Polenul este cules apoi de către apicultori şi folosit pentru sănătate deoarece conţine tot ce îi trebuie organismului pentru viaţă.

Pe lângă vitaminele B1, B2, PP, C, acid pontotenc, acid folic, biotină, rutină, polenul conţine întreaga gamă de aminoacizi necesari vieţii.

Proprietăţi:

-Este un stimulent general al organismului redând calmul şi optimismul, înlăturând nervozitatea, iritabilitatea şi slăbiciunea fizică.
-Vitaminizant, tonic şi energizant
-Are efecte benefice în surmenajul fizic şi intelectual, depresii nervoase,
-Ajută în tulburări circulatorii: flebite, varice, fragilitate a vaselor capilare, ateroscleroză
-Este un calmant de exceptie inlăturând insomniile.
-Inlătură starea de oboseală.
-Este antianemic, imbunătăţind compoziţia sângelui
-Combate anorexia mărind pofta de mâncare, reglează funcţiile gastro-intestinale, vindecă constipaţiile.
-Are efecte benefice in afecţiuni ale ficatului şi ale plămânilor
-Este un bun adjuvant în tratamentul enterocolitelor, infectiilor intestinale colibacilozelor, eliminând microbii, bacteriile şi alti agenţi patogeni.
-Este depurativ şi diuretic
-Întăreşte contractţile inimii şi reglează ritmul cardiac.
-Inlatură palpitatiile şi stările de ameţeală.
-Combate afecţiunile oculare
-Este vermifug, antiseptic
-Este antigutos şi antireumatismal.
-Reglează ciclul menstrual
-Inlatură sterilitatea

Cura cu polen este recomandată tuturor celor ce doresc să-şi menţină sănătatea fizică şi psihică. Ea este benefică elevilor, studenţilor, tuturor intelectualilor şi chiar oamenilor de afaceri , inlăturând efectele surmenajului, înlăturând tensiunile şi limpezind gândirea. Cura este recomandată copiilor bolnăvicioşi, rahitici, întârziaţi mintal sau cu tulburări de creştere.

Ea este utilă deasemeni femeilor gravide pentru sănătatea lor şi a fătului. Fiind un tonic şi un fortifiant ,polenul este un ajutor preţios pentru cei bătrâni, frânând procesul de imbătrănire

Cura cu polen durează minim două săptămâni în care se consumă 10-30g polen pe zi. El se ia pe stomacul gol, se mestecă bine până devine o pastă, apoi se înghite. Pentru ateroscleroză, afecţiuni cardiovasculare, hepatită epidemică sau cronică, enterocolită, colită de putrefacţie, diaree, se iau 20 g polen pe zi, dimineaţa pe nemâncate, timp de 30 de zile.

Se fac 3-4 cure pe an (câte o lună la început de trimestru). Pentru tratarea constipaţiei, prostatitei şi hipertrofiei de prostată se iau 20g ploen, zilnic. Cura durează 30 de zile. Se repetă după 2 luni. Se fac trei cure pe an.

Pentru nevroze se iau 10g polen, dimineaţa cu o jumătate de oră înainte de masă. Cura durează 30 de zile. Datorită vitaminelor şi aminoacizilor pe care îi conţine polenul este folosit cu succes in cosmetică., regenerând şi întinerind pielea. El este încorporat în creme, măşti cosmetice, diverse lotiuni sau produse capilare.

Polenul este contraindicat în unele afecţiuni metabolice (obezitate, exces de colesterol şi lipide în sânge, diabet zaharat), în adenom de prostată, hiperfuncţii hipofizare, hiperfuncţii tiroidiene, suprarenale şi testiculare, hiperexcitabilitate sexuală, ateroscleroză cerebrală avansată şi manie.

Este deasemenea contraindicat persoanelor alergice la polen.

Atentie! Polenul umezit este toxic.

Cura cu miere, propolis şi usturoi pentru revigorare şi încetinirea procesului de îmbătrânire. Este un remediu care provine din vechea medicină chineză.

Ingrediente necesare:

1 Tinctură de usturoi

125 g bulbi de usturoi curăţaţi şi tocaţi se pun la macerat timp de 10-15 zile în 125 g alcool de 96 grade. După presare şi strecurare se obţin 175 g macerat de usturoi în alcool.

2 Extract moale de propolis. Se dizolvă 43 g propolis brut în 57 g alcool de 96 grade. Se lasă să se evapore alcoolul până se obţine o pastă moale de aproximativ 50 g extract de propolis.

3 Miere de salcâm 50 g. Se amestecă maceratul de usturoi rezultat (175 g) cu extracul alcoolic de propolis în concentraţie de 30% (25 g) şi miere de salcâm 50 g, obţinând 250 g preparat.
Picăturile se adminisrează cu puţină apă dimineaţa, la prânz şi seara cu o jumătate de oră înainte de mese. Înainte de administrare se agită flaconul. După 100 de zile de tratament se face o pauză de 60 de zile după care se continuă tratamentul până la terminarea preparatului.

Acest remediu întăreşte organismul şi încetineşte procesul de îmbătrânire. El mai este indicat în infecţii virale, profilaxia gripei, ateroscleroză, arterită, tromboflebită, reumatism, astenie, debilitate, dezechilibre endocrine, hipertensiune, impotenţă vasculară, cancer, imunitate scăzută, sensibilitate la frig.

Această cură este contraindicată în hipotensiune arterială.

Cura cu propolis

Articol scris de Prof. Univ Angela Elena Beju

Propolisul este o substanţă bioactivă deosebit de valoroasă fiind considerat un antibiotic natural. Adunat şi prelucrat de albine el este o materie răşinoasă de culoare galben-roscată cu nuanţe verzui.

Bogat in flavonoide, el conţine un complex de antibiotice vegetale şi substanţe minerale: fier, zinc, cupru, mangan, calciu, siliciu, magneziu.

Proprietăţi:

- Regenerator
- Bactericid şi bacteriostatic.
- Anestezic.
- Antimicotic,
- Antiviral,
- Antiinflamator, analgezic .
- Limitează sau înlătură acţiunea toxinelor.
- Suprimă sau diminuează senzaţia de durere chiar şi atunci când cauza nu a fost înlăturată. - Favorizează relaxarea ţesuturilor.

Pentru tratarea gripei, meningitei, traheitei, bronşitei, pneumoniilor, hipertensiunii, erizipelului, nevralgiilor, se foloseşte următoarea tinctură: se pune la macerat timp de 5 zile, 20-30 g propolis în 100 ml alcool de 30-40o. Sticla se agită pentru dizolvarea propolisului. Se iau 30 picături într-un pahar mic cu apă, de două trei ori pe zi, cu 30 de minute înainte de mese.

Pentru ulcerul gastroduodenal, enterite, colite acute, inflamaţii ale ficatului, infecţii ale rinichiului şi ale căilor urinare se iau de două ori pe zi câte 40 de picături cu o oră înainte de masă (dimineaţa şi la prânz) sau se sug 5 g propolis pe zi.

Pentru tratamentul gingivitelor, glositelor, stomatitelor, durerilor de dinţi, amigdalitelor, otitelor, rinitelor, paradondozei aflată în fază de început se sug şi se mestecă 15 g propolis pe zi, în trei prize (dimineaţa, prînz şi seara), câte 5 g odată.

Pentru tratamentul micozelor, eczemelor, ulcerului varicos, fisurilor anale şi furunculelor, se face un unguent din 20 g propolis şi 80 g vaselină farmacetică. Se unge de trei ori pe zi locul afectat.

Propolisul nu dă efecte secundare şi este contraindicat alergicilor la propolis, celor cu afecţiuni cardiace grave, în insuficienţă renală gravă şi în bolile hepatice.

Cura cu oţet de mere

Articol scris de Dna Prof. Univ Angela Elena Beju

Mărul este bogat în potasiu, mineral esenţial pentru funcţionarea normală a organismului, pentru menţinerea echilibrului osmotic acido-bazic. Întrucât oţetul de mere reţine din măr toate mineralele (fosfor, magneziu, sodiu, calciu, sulf, fier, siliciu etc), el reţine şi potasiu. Cura cu oţet de mere este recomandată în special celor care au lipsă de potasiu în organism.

Iată semnele importante care ne fac să ne gândim la o eventuală lipsă de potasiu:

- Scăderea memoriei, suntem indecişi, hotărârile se iau cu greu.
- Pierderea vioiciunii minţii.
- Oboseala fizică se instalează mai des şi mai uşor.
- Rezistenţa musculară scade şi obosim repede.
- Creşte sensibilitatea la răceală.
- Deseori mâinile şi picioarele sunt reci.
- Este preferată hrana caldă în locul celei reci
- Apar foarte des colozităţi pe tălpile picioarelor şi se formează bătături.
- Predispoziţie la constipaţie.
- Uneori apare lipsa poftei de mâncare iar alteori apare greaţa (sau vărsături).
- Tăieturile şi zgârieturile se vindecă greu.
- Apar deseori mâncărimi ale pielii sau pe piele pot aparea coşuri.
- Dinţii se strică mai uşor decât ar trebui.
- Pot aparea contracţii tetanice ale pleoapei sau ale colţului gurii.
- Pot aparea cârcei mai des la muşchii corpului şi în special noaptea.
- Adormim greu şi ne sculăm obosiţi.
- Noaptea nu avem un somn bun.
- Apar dureri la articulaţii.

Pe măsură ce înaintăm în vârstă raţia de potasiu trebuie să sporească. Potasiul este important căci el normalizează activitatea celulelor sistemului nervos. În organism trebuie menţinut un echilibru între sodiu şi potasiu.

Sporirea cantităţii de sodiu prin ingerarea lui sub formă de sare de bucătărie, determină scăderea cantităţii de potasiu din interiorul celulelor corpului având ca urmare o pierdere de potasiu din organism. Iată deci că acest echilibru, sodiu-potasiu, se poate uşor deranja şi ne poate influenţa starea de sănătate.

Pentru cura cu oţet de mere se procedează astfel. Dimineaţa, la trezire se iau două linguriţe de oţet de mere într-un pahar cu apă sau cu ceai de plante. Lichidul se bea încet, înghiţitură cu înghiţitură, în timp ce ne îmbrăcăm.

Durata unei cure este de 1-2 luni. Tratamentul poate fi reluat după o întrerupere de o lună. Oţetul de mere are efect antisclerotic, antitoxic, antireumatic, diuretic, antiseptic intestinal şi renal, calmant, echilibrant al raportului osmotic între baze şi acizi, hipocolesteroleminant.

Cura cu oţet de mere se recomandă nu numai pentru întărirea organismului ci şi în cazul mai multor afecţiuni: sterilitate primară, graviditate, intoxicaţii alimentare, degenerescenţă, ateroscleroză, artrite ale articulaţiilor mici de la mâini şi de la picioare, nevralgie facială, cistite, pielite, scleroze ale ţesuturilor şi vaselor de sânge, nevroze, insomnie, oboseală cronică, migrene, ameţeli, lăcrimare la persoanele în vărstă, zona zoster, varice, dureri musculare si articulare.
Cura este benefică şi în caz de epidemii.

Alte utilizări ale oţetului de mere.

Pentru dureri în gât se foloseşte gargara cu o soluţie de oţet de mere, o linguriţă la un pahar cu apă. Din această soluţie se ia din oră în oră câte o gură, cu care se face gargară şi apoi se înghite.

Pe măsură ce jena din gât cedează, gargarele pot fi făcute la intervale mai mari.
În cazul ameţelilor cura cu oţet de mere se face de două ori pe zi şi durează minimum o lună de zile (în cazul în care stomacul permite).

Pentru tratamentul migrenelor se face o inhalaţie cu vapori ce conţin oţet de mere. Într-un vas se pune apă şi oţet în părţi egale. Vasul se pune pe foc şi lichidul este lăsat să fiarbă încet. Când încep să iasă vapori se ţine capul deasupra vasului şi se inhalează vaporii în aproximativ 75 de respiraţii.

În general, durerea dispare şi chiar dacă mai reapare, este mult redusă. În cazul unei intoxicaţii alimentare sau după ce a fost mâncată o mâncare veche şi apare greaţa sau starea de vomă, se pune o linguriţă cu oţet de mere într-un pahar cu apă şi se iau cantităţi mici din cinci în cinci minute.

La al doilea pahar cu apă se pun două linguriţe cu oţet de mere şi se iau cantităţi mici tot din cinci în cinci minute. La al treilea pahar se ia câte o înghiţitură din 15 în 15 minute. În acest fel se înlătură efectele alimentelor toxice.

Oţetul de mere este contraindicat în: ulcer gastro-duodenal, gastrită hiperacidă insuficienţă tiroidiană şi paratiroidiană, litiază renală urică, gută, febră musculară, hipotensiune arterială, obezitate.

Extern oţetul de mere poate fi adăugat în baia din cadă, având efect de înprospătare iar folosit în apa de clătit părul, combate mătreaţa şi face părul mai elastic şi mai strălucitor.
În caz de măncărimi ale pielii datorate bătrâneţii se fac tamponări cu un tifon înbibat cu oţet de mere simplu sau diluat.

Modul de preparare al oţetuluide mere cu miere. (După Elena Niţă Ibrian). Se spală merele, se dau prin răzătoarea de inox şi se pun într-un vas potrivit sau într-un borcan. Se adaugă apă şi miere astfel: la 4 Kg terci de mere se adaugă 5 l apă iar pentru fiecare litru de apă se adaugă 140 g miere.

Pentru a grăbi fermentaţia se poate adăuga ½ Kg drojdie de vin din struguri hibrizi nestropiţi (terciul gros lichid ce rămane după tragerea vinului). Borcanul se ţine la loc întunecos, la temperatura camerei (20-30 grade celsius), legat la gură cu un tifon pentru a nu intra musculiţele.

Se amestecă de două, trei ori pe zi cu o lopăţică de lemn, timp de 10-12 zile, după care se strecoară printr-un tifon dublu şi se pune din nou intr-un borcan cu gura largă. Se mai adaugă pentru fiecare litru de suc câte 50 g miere.Se leagă gura borcanului cu tifon şi se lasă la căldură pentru a doua fază a fermentaţiei.

După 40-60 zile oţetul este gata. După limpezire se trage cu furtunul în sticle, se astupă bine sau se ceruieşte şi se păstrează la rece.

Cura cu iaurt

Articol scris de Prof. Univ. Angela Elena Beju

Iaurtul se obţine prin fermentarea laptelui sub acţiunea a două bacterii: lactobacillus bulgaricus şi streptococcus thermophilus. El poate fi înbogăţit şi cu alţi fermenţi benefici precum lactobacillus acidophilus şi lactobacillus bifidus, fermenţi care competează acţiunea celor existenţi.

Astfel iaurtul natural este un aliment nutritiv care conţine aceste bacterii indispensabile procesului de digestie, contribuind astfel la îngrijirea sănătăţii. Desigur, este vorba despre iaurtul natural, fără calorii, zahăr, stabilizatori sau alte adausuri de arome.

Trebuie remarcat faptul că iaurtul conţine aceleaşi bacterii “bune” sub formă de cultură care se găsesc în mod natural în sistemul digestiv. Aceste bacterii sunt indispensabile unei digestii normale precum şi absorbţiei calciului. El mai conţine vitaminele A si B, minerale (calciu, potasiu, fosfor), albumină, etc.

Proprietăţi ale iaurtului:

- Ajută la buna funcţionare a sistemului imunitar determinând creşterea de limfocite T şi B şi provocând reacţii antigenice împotriva germenilor patogeni, viruşilor şi microbilor;
- Reprezintă un antibiotic natural;
- Consumul de iaurt ajută în multe dezordini imunitare cum ar fi spre exemplu rinita alergică;
- Este antitumoral;
- Scade nivelul colesterolului sanguin;
- Ajută la vindecarea ulcerului;
- Restabileşte flora intestinală, previne diabetul şi ateroscleroza;
- Reduce aciditatea secreţiilor vaginale;
- Înlătură mirosul neplăcut al aerului respirat
- halenă
– provenit din procesele de putrefacţie din intestin;
- Întinereşte pielea şi îi redă elasticitatea.

Indicatii:
Iaurtul este indicat tuturor pentru întărirea imunităţii, în dispepsii prin putrefacţie, tulburări digestive (indigestii, gastrite, constipaţie, etc), fermentaţii intestinale, carenţe de vitamine B, hipercolesterolemie, uremie, acnee, herpes, psoriazis. Copiii îl pot consuma după vârsta de 7 luni.

Cum se consumă iaurtul?

În general pentru întărirea sănătăţii este recomandat un pahar-două de iaurt pe zi timp de 15 zile pe lună. Pot fi folosite şi cure pe perioade lungi de timp, crescând astfel rezistenţa organismului.

Extern, iaurtul poate fi folosit în dermatologie şi în cazul arsurilor de gradul întâi. În cosmetică compresele şi măştile cu iaurt sunt recomandate tuturor tipurilor de piele. Alături de iaurt pot fi folosite diverse adausuri sau sucuri de vegetale specifice fiecărui tip de ten.

O mască revitalizantă pentru orice tip de ten este următoarea: se amestecă trei linguri de iaurt cu un măr ras şi o linguriţă de miere. Se întinde pe faţă, gât şi decolteu, se lasă să acţioneze timp de 20 de minute, după care se clăteşte cu apă călduţă. În cazul părului gras împachetările părului cu iaurt diminuează secreţia de sebum.

Infuzia de Ceai verde - Camellia Sinensis

Articol scris de Prof. Univ. Angela Elena Beju

Pe baza manuscriselor vechi chinezeşti se constată că Ceaiul verde era folosit de mii de ani ca băutură populară şi ca remediu natural pentru sănătate. El s-a răspândit apoi în Japonia, unde a devenit rapid un element de sănătate şi igienă prsonală S-a extins în Europa şi America. Există foarte multe specii de

Ceai verde dar toate fac parte ca şi ceaiul negru din aceeaşi varietate botanică şi anume Camellia Sinensis. Marea lor varietate este dată de condiţiile de cultivare, de tipul frunzelor şi de modul de preparare. Spre deosebire de Ceaiul negru, Ceaiul verde nu este supus fermentării, ci doar uscării.

Compoziţia chimică: vitamine (A, B, C, E, K), catechină, sodiu, potasiu, fosfor, mangan, zinc, cupru, fluor şi numeroşi aminoacizi. Pe lângă polifenoli, elemente active împotriva radicalilor liberi, ceaiul verde mai conţie şi teină, un stimulator al sistemului nervos, cerebral şi sanguin. Datorită conţinutului de teină,

Ceaiul verde poate înlocui cu succes cafeaua, având aceleaşi efecte dar cu eficienţă pe o durată mai mare de timp. El poate fi băut pe tot parcursul anului sub formă de infuzie slabă (lăsat intre 1 şi 3 minute) cu regularitate fără să afecteze organismul şi întărind sănătatea.

Proprietăţi:

- Tonic, energizant şi răcoritor.
- Este un excelent furnizor de fier, fluor, oligoelemente şi vitamine.
- Antioxidant.
- Echilibrator al sistemul imunitar.
- Antibacterian, antiinflamator şi antiviral.
- Cicatrizant şi dezinfectant.
- Antialergic.
- Antimicotic.
- Diuretic şi detoxifiant, eliminând toxinele din organism
- chiar şi substanţe radioactive.
- Anihilează efectele dăunătoare ale tutunului şi alcoolului.
- Protector al ficatului.
- Stimulator al reacţiilor şi mişcărilor peristaltice ale intestinului subţire şi ale intestinului gros
- reglează astfel tranzitul intestinal.
- Reduce riscul de accident vascular cerebral.
- Stimulator al inimii.
- Scade tensiunea arterială.
- Purifică sângele şi întăreşte vasele sanguine.
- Favorizează irigarea sanguină şi regenerarea pielii.
- Hipoglicemiant şi hipocolesterolemiant. - Are un efect preventiv, favorizând refacerea în cazurile de arterioscleroză.
- Înhibă formarea calculilor biliari şi renali.
- Creşte acuitatea vizuală.
- Protejază capilarele din ochi.
- Ajută în cazul opacifierii corneii şi a uscării conjunctivei care îşi pierde strălucirea.
- Stimulează sistemul nervos.
- Antidepresiv.
- Înlătură oboseala anihilând substanţele toxice din organism datorate stresului.
- Îmbunătăţeşte memoria.
- Ajută în combaterea cariilor dentare.
- Diminuează riscurile de cancer.
- Încetineşte procesul de îmbătrânire.

Datorită tuturor acestor proprietăţi el este recomandat tuturor celor care doresc o sănătate mai bună, tuturor celor care vor să-şi păstreze tinereţea. Se pot bea 3 căni de ceai verde pe zi. El poate fi băut şi de femeile însărcinate fiind de un real ajutor - elimină starea de oboseală, reglează tensiunea arterială, scade riscul de infecţii microbine, scade riscul de apariţie al hemoroizilor şi al fisurilor anale. De asemenea el este de un real ajutor şi în timpul menopauzei, consumul lui regulat, echilibrând organismul.

Ceaiul verde ajută în: oboseală, stres, depresie, ateroscleroză, boli cardiovasculare, risc de accident vascular cerebral, infecţii bacteriene sau virale, alergii (astm bronşic, rinite alergice etc), afecţiuni hepatice, afecţiuni urinare, hipercolesterolemie, obezitate, diabet, retinopatie, scăderea acuităţii vizuale, xeroftalmie (uscarea conjunctivei).

Extern ajută în: micoze, ochi umflaţi, pungi sub ochi, varice, escare, răni, ulcere varicoase, dermatite, psoriazis, zona zoster. Se pun comprese sau cataplasme cu infuzie de Ceai verde. În cazul micozelor de la picioare (picior de atlet) se fac băi de câte 20 minute cu o infuzie concentrată de Ceai verde.

Trebuie remarcată utilitatea ceaiului verde şi în cosmetică fiind folosit în multe creme regeneratoare, măşti sau şampoane. Infuzia de ceai verde poate fi folosită pentru demachiere sau pentru a vă spăla faţa. După demachiere se unge faţa cu crema obişnuită, cu câteva picături de ulei de măsline sau cu o cremă hidratantă.

Cu frunzele obţinute de la infuzii se pot face comprese care se pun pe faţă (obraji, frunte, nas), timp de câte 20 minute, realizând astfel o excelentă mască. Se spală apoi faţa cu puţină zeamă de lămâie şi se aplică o cremă hidratantă.

Cura cu usturoi

Articol scris de Dna Prof. Univ. Angela Elena Beju

Usturoiul reprezintă un leac străvechi folosit încă din antichitate de către egipteni, evrei, greci sau romani, în diverse afecţiuni. Astfel el era folosit pentru ameliorarea stării inimii, pentru fortificarea digestiei, pentru durerile de dinţi (un căţel strivit şi pus în locul dureros), ca prişniţă pentru umflăturile dureroase, ca tinctură pentru paraziţii intestinali sau pur şi simpu ca întăritor al imunităţii.

Timp de secole a constituit singurul mijloc de combatere a epidemiilor de ciumă. Usturoiul este considerat un puternic antibiotic natural care distruge viruşii, germenii patogeni şi diverşi microbi. Astfel sunt distruşi germenii care cauzează intoxicaţia cu salmonela, stafilococii care provoacă furunculele, ulceraţiile purulente ale pielii, streptococii, precum şi numeroşi fungi.

Usturoiul conţine o substanţă care fluidifică sângele, prevenind astfel chiagurile potenţial periculoase. El previne bolile arteriale prin faptul că încetineşte acumularea depunerilor de colesterol pe pereţii arterelor şi scade fibrinogenul.


De asemeni fluidifică secreţiile bronhice ajutând în bronşite şi astm bronşic. Usturoiul pe lângă vitaminele C, B1, B2, PP şi potasiu, sodiu, magneziu, calciu, fosfor, sulf, siliciu, fier, mangan, seleniu, germaniu, mai conţine şi unele substanţe ca alliina şi allicina. De fapt usturoiul reprezintă o bogată sursă de seleniu organic (vital în prevenirea bolilor de inimă şi a anumitor forme de cancer).

Seleniu este un mineral natural care întăreşte sistemul imunitar, stopează inflamaţiile, protejează sănătatea celulelor corpului, îmbunătăţeşte dispoziţia şi funcţia mentală, menţine articulaţiile într-o formă optimă. Cercetătorii francezi au descoperit faptul că usturoiul prin conţinutul ridicat de seleniu favorizează secretia serotoninei, hormon ce influenţează buna dispoziţie.

Astfel usturoiul contribuie la reducerea stressului şi a stării de anxietate, la instalarea unei stări de bine. Celulele nervoase au nevoie de seleniu pentru a produce antioxidanţi importanţi pentru creier (cum ar fi antioxidantul glutation) care influenţează funcţionarea optimă a lui.

Deasemenea artrita este o boală ce constă în deteriorarea celulelor articulaţiilor de către radicalii liberi ducând la apariţia durerilor concomitent cu umflarea articulaţiilor iar seleniu realizează o protecţie enzimatică stopând astfel inflamaţiile şi durerile. Seleniul este un antioxidant care previne procesul de îmbătrânire asigurând protecţia împotriva anumitor factori cancerigeni.

Allicina din usturoi stimulează pereţii stomacului şi ai intestinelor pentru a secreta enzime digestive. Usturoiul are multiple proprietăţi dintre care cele mai importante sunt: întăritor imunitar, tonic şi stimulent general, antiinflamator, antialgic, antiseptic intestinal şi pulmonar, bacteriostatic, hipotensor, încetinitor al pulsului, reechilibrant glandular, antisclerotic, diuretic, detoxifiant, antigutos, antiartritic, vermifug şi anticanceros.

El este indicat în: sistem imunitar slăbit, boli infecţioase (gripă, difterie, cistite), afecţiuni pulmonare, (bronşite, tuberculoză, astm, enfizem, tuse convulsivă), reumatism, gută, dureri articulare, tulburări circulatorii, hipertensiune arterială, varice, hemoroizi, arterioscleroză, astenie, depresie, slăbiciune generală, oboseală, litiază urinară, lipsa poftei de mâncare, surditate, chisturi, tumori, afecţiuni digestive (colici, gaze, greţuri, constipaţie, tulburări hepatice), viermi intestinali.

Usturoiul poate fi consumat în mod obişnuit în salate. Mărunţit poate fi luat simplu sau cu puţină miere, înainte sau după mese (cel puţin o jumătate de căţel). El poate fi folosit şi sub formă de tablete sau capsule pentru cei care evită usturoiul crud. De fapt, persoanele care nu suportă usturoiul au o deficienţă de natură digestivă.

Pentru întărirea imunităţii, pentru o stare generală mai bună sunt de ajutor următoarele cure:

a – cura de trei săptămâni pe an cu usturoi.
Se bea în fiecare dimineaţă pe stomacul gol sucul obţinut prin mixarea a trei căţei de usturoi, fără să se mănânce nimic până la ora prânzului;

b – cura cu lichior de usturoi pentru creşterea vitalităţii.
Într-o sticlă de un litru se pune o treime usturoi pisat bine şi două treimi alcool. Se ţine la macerat 15 zile. Se consumă sub formă de picături. Se începe cura cu trei picături într-un pahar cu apă caldă, băut dimineaţa pe stomacul gol. Se creşte doza în fiecare zi cu câte o picătură până se ajunge la 25 de picături şi apoi se scade zilnic câte o picătură până se ajunge la trei picături.

c – cura cu tartine de usturoi. Seara se toacă marunt trei căţei de usturoi, câteva fire de pătrunjel şi se adaugă câteva picături de ulei de măsline. A doua zi dimineaţa se face o tartină pentru micul dejun (de preferinţă cu pâine de secară). Cura durează 10-15 zile.

O linguriţă de usturoi pisat amestecat cu puţin ulei de măsline luat seara la culcare, revigorează ficatul. Deseori câte trei căţei de usturoi pisaţi, luaţi de trei ori pe zi cu puţină apă, au efecte benefice în cistite. Pentru a neutraliza mirosul de usturoi se mestecă 2-3 boabe de cafea, câteva grăunţe de anason sau chimen, un măr sau un fir de pătrunjel.

Extern, usturoiul reprezintă un tonic general, antialgic, antifungic şi vindecător al plăgilor. El poate fi folosit în caz de rosături, băşici ale pielii, unele afecţiuni dermatologice şi chiar afecţiunea numită piciorul de atlet. Este vorba despre o ciupercă care apare pe talpa piciorului, talpa devenind aspră şi cu mici perforaţii uscate, provocând mâncărime, dureri sau arsuri.

Ciuperca aceasta se găseşte în special în duşumelele umede ale vestiarelor. În acest ultim caz se face o cură de cel puţin o săptămână în care se aplică zilnic usturoi proaspăt zdrobit pe piele în zona afectată. Se lasă o jumătate de oră, apoi se spală. Această cură este benefică şi pentru bătături, negi, sau porţiuni de ţesuturi întărite.

Dacă persoana cu afecţiunea respectivă nu suportă şi simte pielea arzând, atunci se înlătură usturoiul şi altă dată se foloseşte suc de usturoi diluat cu apă. Desigur, pentru a preveni recidivele, trebuiesc fierţi ciorapii.

Usturoiul nu este indicat persoanelor cu iritaţii ale stomacului şi intestinelor, precum şi femeilor care alăptează (modificaă gustul laptelui şi provoacă colici sugarului). El mai este contraindicat în tuse cu sânge sau în tuse seacă şi puternică pentru că poate irita.

Cura cu Spanac

Articol scris de Dna Prof. Univ. Angela Elena Beju

Calitatile curative ale spanacului se cunosteau încă din cele mai vechi timpuri, el fiind numit şi "mătura intestinului" deoarece reprezintă cel mai bun mijloc natural pentru curăţirea şi regenerarea sistemului digestiv. Deasemenea se ştia ca spanacul fiert sau preparat prin mijloace tradiţionale este dăunător organismului.

Dacă în timpul preparării se schimbă culoarea din verde proaspăt în verde spre galben, atunci el devine dăunător şi nu trebuie consumat. Este necesar ca spanacul sa fie opărit foarte puţin sau consumat în stare crudă, de preferinţă în salată sau cu crudităţi.

Principalii constituenţi ai spanacului sunt: săruri minerale din belşug (sodium, potasiu, calciu, fosfor, magneziu, sulf, mangan, zinc, cupru, iod, fier), vitamine (A, B1, B2, B12, PP, C, acid folic), clorofilă, aminoacizi (arginină, lizină), lipide, protide, glucide, mucilagii.

Referitor la fier conţinutul lui este mijlociu (2- 5 mg la 100g) şi nu deosebit de mare, asa cum se credea în trecut, existând alte legume mult mai bogate în fier şi cu influenţă mai puternică în anemii. Spanacul este totuşi valoros prin celelalte componente ale sale.

Principalele proprietăţi: este un întăritor al sistemului imunitar, nutritiv şi tonifiant, reîntinereşte activitatea creerului acţionând benefic în pierderea memoriei şi în deficienţele de coordonare motorie, combate scorbutul (datorat lipsei de vitamina C) remineralizant de mare valoare, curăţitor al tubului digestiv (retrăgând toxinele din masa umorilor şi favorizând eliminarea lor), tonifică miocardul şi stimulează activitatea inimii, creşte cantitatea de urină eliminată, stimulează secreţiile gastrice, pancreatice şi biliare, stimulează creşterea, provoacă eliminarea viermilor intestinali, previne infecţia gingiilor (pioreea).

Recomandări: datorită tuturor acestor proprietăti este recomandat nu numai pentru fortificarea organismului şi pentru curăţirea lui, dar şi în convalescentă, anemie, astenie fizică şi nervoasă, senescentă, afecţiuni cardiace, hipertensiune arterială, vâscozitate sanguină crescută, afecţiuni renale, atonia vezicii urinare, cistită, diabet, gută, insuficienţă renală, rahitism, obezitate, prostatită.

Extern este recomandat în acnee, abces, psoriazis, arsuri, pecingini, plăgi atone. Modul de folosire: pentru tratarea anemiei, rahitismului, senescenţei, asteniei, se consumă frunzele proaspete în salate de crudităţi. Se poate consuma până la o jumătate kilogram spanac pe zi.

Frunzele proaspete mai sunt indicate şi în regimul alimentar al copiilor, al persoanelor mai în vârstă şi al tuturor celor care au nevoie de fortificarea organismului. În depresii se recomandă suc proaspăt, câte un pahar în fiecare dimineaţă.

Câte o jumatate de litru de suc proaspăt pe zi poate vindeca constipatiile rebele în cel mai scurt timp. Sucul de spanac ajută procesul de refacere al organelor bolnave, ajută în ulcer duodenal, anemie pernicioasă, slăbiciune, convulsii, deficienţe ale glandelor suprarenale sau ale tiroidei, hipo şi hipertensiune, sângerarea gingiilor, umflarea membrelor, dureri de cap, migrene, furunculoză, abcese dentare etc.

Pentru mărirea diurezei în bolile de rinichi sau de vezică se recomandă infuzie cu o linguriţă de frunze zdrobite peste care se toarnă o cană cu apă clocotită. Se lasă acoperit 15 minute şi apoi se strecoară. Se beau două căni pe zi.

Extern, frunzele se opăresc sau se fierb în ulei de măsline sau în ulei de soia şi se pun cataplasme. Contraindicaţii: spanacul conţine acid uric şi nu este recomandat celor hiperuremici sau celor cu litiază urică. El mai contine oxalati de potasiu şi de calciu şi nu este recomandat în inflamaţii gastrice şi intestinale, boli hepatice, precum şi în artrite, reumatism.

Cura cu castraveţi

Articol scris de Dna Prof. Univ. Angela Elena Beju

Castraveţii au un conţinut mare de apă (95%), enzime, vitamine (A, B1, B2, C), sodiu, potasiu, calciu, fosfor, fier, zinc, mangan, molibden, iod. Este foarte răcoritor în stările subfebrile sau în zilele călduroase de vară, depurativ în gută, diuretic, dizolvant al acidului uric şi al uraţilor, detoxifiant sanguin, antiinflamator, decongestionant al pielii.

Provoacă şi ajută la eliminarea substanţelor toxice din organism, provoacă şi întreţine somnul.

Castraveţii sunt indicaţi în: intoxicaţii, gută, artrită, litiază renală sau vezicală, iritaţii ale căilor urinare, iritaţii ale căilor respiratorii, diabet zaharat, hemoragii, colibaciloză, colici şi iritaţii intestinale. Extern pot fi folosiţi în prurit, pecingine, crăpături ale pielii, eczeme, eritem, inflamaţii ale pielii, riduri, tăieturi.

Pot fi consumaţi în stare proaspătă sub formă de salată simplă sau în amestec cu alte legume. Se consumă 300-500 g pe zi, în cure de câte 21 de zile. Pot fi consumaţi şi sub formă de suc proaspăt obţinut prin stoarcere. Se iau 2-3 linguri de dimineaţă.

În amestec, 200 ml suc de castraveţi, 200 ml suc de morcovi, 200 ml suc de ridiche neagră, 10 grame de miere, este considerat cel mai puternic dizolvant al calculilor renali.

Se bea în trei reprize, dimineaţa, la prânz şi seara. Pe perioada cât timp se fac curele, alimentaţia trebuie să fie naturală, fără proteine de origine animală. Seminţele de castraveţi reprezintă un remediu pentru calmarea tusei.Se face decoct preparat din o lingură seminţe de castraveţi la o cană cu apă.

Are acţiune expectorantă şi calmantă. Extern, pentru inflamaţiile şi iritaţiile pielii, pentru arsuri solare, se pun cataplasme locale, cu felii de castraveţi. În cosmetică pentru combaterea ridurilor, se aplică pe faţă felii de castraveţi, proaspeţi. Pentru combaterea pistruilor, tonifierea şi catifelarea tenului, se pune pe faţă o mască cu suc de castraveţi (timp de 20 minute).

Se utilizează în special de către persoanele cu ten gras. Se pot face şi loţionări cu lapte în care se macerează câteva ore felii de castraveţi tăiate fin. Aceste loţionări făcute de câteva ori pe zi constituie un remediu şi pentru petele roşii de pe faţă.

Cura cu suc de varză

Articol scris de Prof. Univ. Angela Elena Beju

Varza conţine 91,7% apă si proteine, lipide, glucide, vitaminele: A, B1, B2, C, PP, K. Contine minerale: sodiu, potasiu, calciu, magneziu, fier, cupru, sulf. Varza are efecte: anticanceroase, antidiareice, analgezice, antianemice, antihemoragice, antiinflamatoare, antiseptice si este: cicatrizantă, depurativă, decongestionantă, diuretică, emolientă, golactogenă, hipoglicemiantă, laxativă, remineralizantă şi vitamizantă.

Cura este recomandată în anemie, ascită, edeme, demineralizare, gripă, afecţiuni respiratorii, gastrice, intestinale, litiază urinară, diabet, rahitism, scorbut, insuficienţă cardiacă, nervozitate, stări depresive, îmbătrânire.

Cura constă în administrarea a două pahare de suc de varză pe zi, între mese timp de 3-4 săptămâni, după care se face o pauză de 1-2 săptămâni.

În cazul ulcerului gastric se iau trei pahare de suc pe zi, între mese. În digestii anevoioase se iau 2-3 linguri de suc pe zi. Sucul de varză poate fi asociat cu suc de morcovi în părţi egale. El poate fi folosit în ciroză, colită, edeme, etc. Varza poate fi consumată şi în salate de crudităţi (300-400 g pe zi).

Pentru bronşite, laringite, astm se face un decoct cu 60 g varză tăiată mărunt şi 500 ml apă. Se fierbe o oră, se adaugă 70g miere. Se consumă 2-3 pahare pe zi. Pentru inflamaţiile din gură şi gât se face gargară cu suc de varză amestecat cu miere.

Extern se foloseşte pentru calmarea durerilor musculare, a nevralgiilor reumatismale (lumbago, sciatică) sau gutoase, contuzii sau entorse. Se mai foloseşte ca cicatrizant pentru plăgi, în ulcere varicoase, degerături, arsuri, flegmoane, panariţiu, furuncule, abcese.

Se pun cataplasme cu frunze de varză strivite cu o sticlă (înaintea strivirii se înlatură nervura principală), aplicate direct pe piele şi fixate cu pansament. Se schimbă de două ori pe zi. Pentru varice, flebită sau arterită se pun cataplasme cu două, trei straturi de fruze de varză proaspătă peste care se aplică un pansament.

Pentru ochi înroşiţi şi înlăcrimaţi se pun seara la culcare câteva picături de suc de varză în ochi. În cosmetică sucul de varză se utilizează pentru revitalizarea ţesuturilor şi contra acneei. Se fac loţionări cu suc de varză proaspătă.

Pentru crăpături ale pielii se pun cataplasme cu frunze de varză strivite şi unse cu ulei de măsline.

Cura cu suc de ţelină

Articol scris de Prof. Univ. Angela Elena Beju

Ţelina conţine magneziu, mangan, fier, săruri minerale (sodiu, potasiu, calciu, forsfor), vitaminele A, B1, B2, C, acid glutamic.

Proprietăţi: favorizează digestia, provoacă eliminarea gazelor intestinale, elimină toxinele din organism, creşte cantitatea de urină eliminată, favorizează creşterea transpiraţiei, stimulează drenarea bilei, stimulează secreţia glandelor mamare, determină scăderea glucozei în sânge, favorizează slăbirea şi grăbeşte vindecarea rănilor, scade tensiunea arterială, provoacă apariţia ciclului menstrual întârziat, stimulează sexualitatea şi intervine favorabil în creşterea potenţei, provoacă eliminarea viermilor intestinali. Are proprietăţi expectorante şi de calmare a tusei.

Este tonic al sistemului nervos şi glandular (mai ales al glandelor suprarenale) si regenerator sanguin.

Sucul de ţelină este recomandat în digestii lente, astenie, surmenaj, convalescenţe, insuficienţă suprarenală, nervozitate, afecţiuni ale vezicii urinare, afecţiuni cardiace, edeme cardio-renale, diabet, litiază renală, anorexite, hidropizie, retenţie urinară, obezitate, gută, febră intermitentă, bronşită, tuse cronică.

Cura constă în 100 g suc luat dimineaţa înainte de masă, timp de 15-20 de zile. Ţelina poate fi consumată şi sub formă de salată simplă sau în amestec cu morcovi şi mere rase. Adăugănd puţin ulei de măsline şi puţină zeamă de lămâie se obţine o excelentă salată, aliment - medicament.

Pentru afecţiuni oftalmice, se picură pe pleoape câteva picături sau se tamponează uşor cu un tampon steril, umectat cu suc. Tinctura de ţelină:se prepară din rădăcini mărunţite şi alcool diluat de 40 grade în părţi egale. Se ia câte o linguriţă de două ori pe zi.

Vin tonic: se pune la macerat 48 de ore o rădăcină de ţelină mărunţită într-un litru de vin alb, adăugându-se 100 g miere. Se iau două, trei păhărele pe zi. Este un tonic general cu efecte diuretice.

Extern, combate degerăturile prin folosirea băilor locale. Se fierbe o ţelină cu frunze cu tot, tăiată mărunt în doi litrii de apă timp de 45 minute.Se ţin părţile degerate în decoctul cât se poate de cald, reîncălzindu-se pentru a se folosi de trei ori pe zi.

Tratamentul durează 3 - 5 zile. Pentru iritaţii ale pielii mâinilor se fierbe o ţelină mare în 500 ml apă timp de 30 minute. Când decoctul devine călduţ, se introduc mâinile şi se lasă să acţioneze timp de 15 minute.

Cura cu suc de sfeclă roşie

Articol scris de Prof. Univ. Angela Elena Beju

Sfecla roşie conţine: protide, hidraţi de carbon, enzime, vitamine (A, B, C, PP), sodiu, potasiu, calciu, fosfor, fier, magneziu, zinc, brom.

Proprietăţi generale: este nutritivă, energetică, răcoritoare, antianemică, mineralizantă, hipotensoare, stimulatoare a activităţii ficatului.

Sucul este recomandat în colite, enterite, afecţiuni ale ficatului, demineralizare, anemii, nevrite, tuberculoză, viroze, afecţiuni renale, litiază urică, diateză urică. Cura constă în 100 - 150 ml pe zi de suc, luat dimineaţa pe stomacul gol. Sfecla se poate folosi şi rasă la salate cu puţin ulei şi lămâie sau cu puţin ulei şi hrean. Pentru litiază urică şi diateză urică sucul se amestecă cu suc de morcovi şi de castraveţi în părţi egale. Sucul de sfeclă este contraindicat diabeticilor.

În bolile de plămâni, bolile de ficat , chiar şi pentru hepatita C se recomandă un macerat din sfeclă .Se taie în bucăţi 1 kg sfeclă şi se amestecă cu o legătură de pătrunjel, o legătură de mărar, o legătură de leuştean, o căpăţână de usturoi şi o linguriţă drojdie sau o mână de mălai.

Deasupra acestui amestec se toarnă apă şi se lasă la macerat la temperatura camerei. Când lichidul este acrit se strecoară şi poate fi consumat.Se beau două pahare pe zi.

Amestecul rămas după strecurare mai poate fi folosit a doua oară dar rezultă un macerat mai slab şi în acest caz se beau 4 pahare pe zi. Cura cu acest macerat curăţă organismul de toxine şi poate fi folosită pe perioade mai lungi de timp în cursul anului.

Cura cu suc de ridiche neagră

Articol scris de Prof. Univ. Angela Elena Beju

Ridichea neagră conţine vitaminele A, B,C, P, potasiu, calciu, iod, magneziu, sulf, enzime şi un ulei volatil sulfurat - rafanolul.

Are proprietăţi antiscorbutice, antialergice, antitusive, tonifică respiraţia, stimulează ficatul şi provoacă golirea vezicii biliare, menţine nivelul de hormoni în echilibru.

Sucul de ridiche neagră este indicat în diverse boli ale ficatului, litiază biliară, dischinezii, coliciste cronice, afecţiuni pulmonare, bronşite cronice, astm bronşic, tuse, alergii, reumatism, artrită, probleme digestive (ajută la digestie), rinită, sinuzită, afecţiuni ale toiroidei.

Sucul se obţine din frunze şi rădăcini cu ajutorul mixerului electric. Se administrează 4 - 6 linguri pe zi.

Sucul de ridiche poate fi folosit şi în amestec cu miere. Se amestecă un sfert de litru suc de ridiche neagră cu o jumătate de pahar de miere. Se consumă 3 - 6 linguri între mese. Tratamentul se menţine până la ameliorare şi este indicat în dischinezie biliară, favorizând eliminarea bilei.

Pentru tratarea bronşitei cronice, tusei şi răguşelii se prepară un amestec dintr-o jumătate de pahar de suc de ridichi negre şi o jumătate de pahar de miere. Amestecul se păstrează în frigider. Se consumă 1-2 linguriţe pe zi, pentru adulţi. Tot pentru tratamentul tusei se poate folosi siropul obţinut în felul următor: se taie o ridiche neagră în jumătate. În fiecare jumătate se face o gaură adâncă în care se pune miere. Se lasă la macerat 6 ore după care siropul este gata. După consumarea siropului se mai poate pune încă o dată miere. Sunt suficiente câteva zile de tratament.

Sucul de ridiche mai poate fi folosit în combinaţie cu suc de morcov, păstârnac sau pătrunjel.

Cura cu suc de cartofi

Articol scris de Prof. Univ. Angela Elena Beju

Cartoful este bogat in amidon, glucoza, vitaminele B 1, B 6, acid pantoteic, acid folic, vitaminele C si K in cantitati reduse, minerale: calciu, magneziu, fosfor, mangan, mai contine Cu si in plus o oxidaza cu actiune favorabila asupra mucoasei gastrice.

Cartofii de culoare verde trebuiesc evitati pentru ca ei contin o substanta daunatoare numita solanina care provoaca grave tulburari in organism. Aceasta leguma foarte apreciata din punct de vedere culinar, este un aliment hranitor si foarte usor digerabil. Sucul crud este diuretic, emolient, calmant, cicatrizant al mucoaselor aparatului digestiv, antispasmodic si antiulceros.

Indicatii:

Este indicat în artritism, obezitate, diabet, gastrite, ulcer gastric şi duodenal, dispepsii, litiază biliară, constipaţie, hemoroizi, diabet, scorbut. Pentru gastrită hiperacidă, ulcer gastroduodenal, litiază biliară se beau 2-3 păharele, cu 30 de minute înainte de mesele principale, de suc proaspăt de tuberculi, timp de o lună. Pentru ulcer gastroduodenal, diabet, cancer gastric se recomandă o jumătate de pahar de suc proaspăt, luat de patru ori pe zi timp de o lună.

Pentru hepatopatii, litiază biliară, constipaţie, hemoroizi, glicozurie, scorbut, se recomandă o jumătate de pahar de suc de cartofi amestecat cu suc de morcov sau de lămâie, de două ori pe zi, timp de 30 de zile. Pentru insomnii, dureri de cap cronice, se recomandă o jumătate de pahar suc proaspăt, luat cu o jumătate de oră înaintea micului dejun şi înaintea prânzului, timp de 2-3 săptămâni.

În cosmetică amidonul din cartofi se utilizează în cazul tenurilor cu pori dilataţi şi riduri. În acest sens se aplică pe faţă o mască din suc de cartofi cruzi, argilă verde şi miere de albine. O altă mască simplă: se pun pe faţă felii de cartofi sau pastă rasă de cartofi, se lasă 5 - 10 minute şi apoi se spală faţa cu o infuzie de plante - eventual muşeţel.

Este eficientă şi pentru coşuri. În cazul în care ochii sunt umflaţi şi cu cearcăne, se rade cartoful crud pe o răzătoare fină şi se aplică pe pleoape în două comprese de tifon steril, timp de 30 minute. Se spală apoi ochii cu infuzie de albăstrele sau cu infuzie de trandafir.Se repetă această operaţiune la două - trei zile, rezultatele fiind spectaculoase.

Mâinile aspre pot beneficia de o mască de cartofi: pireul cald dintr-un cartof se amestecă cu o lingură de glicerină şi o linguriţă miere de albine. Se aplică pe mâini timp de 20 minute, după care se spală mâinile cu o infuzie de nalbă.

Tincturi

Articol scris de Prof. Univ. Angela Elena Beju

Se pun plantele la macerat în alcool în proporţie de 10-20% (100-200 g de plante la 1 litru de alcool) timp de 10 -14 zile, la temperatura camerei. Se agită de mai multe ori în fiecare zi, iar după macerare soluţia se strecoară şi se păstrează la rece într-un vas de sticlă colorată bine închis, la adăpost de lumină, căldură şi umiditate. După 2-3 zile, timp în care se face decantarea, se scurge soluţia limpede şi se păstrează după aceleaşi reguli.

Tincturile se iau diluate în puţină apă sau ceai, în doze de la câteva picături la 1-2 linguriţe, de 2-3 ori pe zi.

Tincturile sunt recomandate tuturor, dar în special celor cărora le este contraindicat aportul ridicat de lichide cum ar fi hipertensivii sau cei cu edeme datorate unor afecţiuni cardiace sau renale.

Pot fi folosite şi de către cei care nu au voie să consume alcool, căci picăturile puse în ceai fierbinte determină antrenarea alcoolului de către vaporii de apă, în ceai rămânând substanţa activă. Tincturile pot fi folosite şi extern, cu ajutorul compreselor.

O tinctură des folosită, care reprezintă un tonic general şi care contribuie la creşterea vitalităţii, este tinctura de usturoi.

Se umple o sticlă de 0,5 l cu usturoi pisat, peste care se toarnă alcool şi se lasă 2 săptămâni la căldură, după care se strecoară. Se iau pentru început o dată pe zi, înainte de masă, două picături de tinctură, adăugând în fiecare zi câte o picătură, până se ajunge la 25 de picături pe zi. Apoi se micşorează doza descrescând în fiecare zi cu câte o picătură, până se ajunge la două picături pe zi.

Este bine de folosit acest tratament de două ori pe an. Pentru afecţiunile cardiace cu substrat nervos, cardiopatie ischemică, hipertensiune arterială, tulburări cardiace de menopauză se foloseşte tinctura de Păducel (Crataegus monogyna). Se pune la macerat 20 g plantă mărunţită (flori, frunze, fructe) în 100 ml alcool de 70 grade timp de 10-14 zile, agitând zilnic sticla.Se strecoară şi se păstrează în sticle de culoare închisă. Se iau de trei ori pe zi câte 10 - 15 picături înainte de mese.

Pentru angină pectorală se iau 20 de picături în timpul crizei sau preventiv de trei ori pe zi câte 15 picături o dată. Tinctura mai poate fi folosită în caz de edeme, puls slab şi neregulat, greutate în respiraţie (dispnee), tulburări circulatorii.

În acelaşi mod ca mai sus se poate prepara tinctura de Valeriană (Valeriana officinalis). Se macerează 20 g pulbere plantă în 100 ml alcool timp de 8 zile.

Această tinctură micşorează stările de excitaţie, reglează palpitatiile inimii şi induce un somn liniştitor. Pentru funcţionarea musculaturii membrelor sau a coloanei se foloseşte tinctura de Cimbrişor (Herba Serpylli). Ea este eficientă şi în leuconevraxită.

O altă tinctură des folosită este tinctura de Arnică (Arnica Montana). Ea ajută în faringite şi în catarul cronic (la fumători). Extern se foloseşte în gută, entorse, contuzii, vânătăi, degerături etc.

Siropuri

Articol scris de Prof. Univ. Angela Elena Beju

Se prepară în două moduri:

Din soluţii extractive apoase (infuzii, decocturi, macerate) la care se adaugă zahăr. La 360 ml. lichid se adaugă 640 g zahăr. Întrucât zahărul este dăunător este preferabil să se adauge zahăr invertit care se prepară foarte uşor. Reţeta de preparare a zahărului invertit: 1 Kg zahăr alb, 450 ml de apă şi o linguriţă de acid citric sau acid tartric (sare de lămâie). Toate aceste produse se fierb în clocote mici, timp de 10 minute într-un vas emailat (se interzice folosirea inoxului sau a aluminiului).

Fierbând în clocote, zahărul se transformă într-o compoziţie limpede ca mierea iar pe marginea vasului se adună o spumă pământie la culoare care se strânge cu lingura de lemn şi se aruncă. În ultimele 2-3 minute se micşorează intensitatea focului, pentru ca siropul să nu se închidă la culoare. Când este gata, zahărul nu mai colectează spumă şi are consistenţa unei smântâni mai subţiri.

Se lasă la răcit puţin şi când este călduţ încă, se strecoară prin două straturi de tifon şi se toarnă în borcane curate. Se foloseşte atât la ceai, cafea, lapte, siropuri cât şi la prăjituri (cu condiţia de a micşora cantitatea de lichid sau eventual de albuşuri). În loc de zahăr se poate folosi şi mierea. De exemplu, pentru un decoct de plante, la 40% lichid, se adaugă 60% miere,

2. Prepararea siropurilor din fructe sau legume proaspete: cătină, coacăze negre, gutui, afine, mure, ceapă, usturoi etc. Pentru siropul de fructe, se storc fructele şi se obţine în prima fază siropul natural de fructe (în care rămân neschimbate vitaminele şi mineralele). La acesta se adaugă zahăr invertit sau miere.

De obicei dacă siropul este îndulcit cu miere, la o parte concentrat natural se adaugă trei părţi miere. La siropul natural nu se adaugă coloranţi, arome sau conservanţi sintetici pentru că sunt dăunători sănătăţii.

Câteva siropuri preparate în casă:

- Sirop din pin: o mână de rămurele cu muguri şi ace de pin, 2 litri de apă minerală plată, miere naturală. Se taie mărunt rămurelele şi muguri de pin şi se pun la fiert într-un vas emailat. Când compoziţia a scăzut la jumătate se opreşte focul şi se lasă la răcit 20 de minute. Se strecoară prin tifon dublu şi se adaugă miere naturală după gust. Se administrază câte 6 linguriţe pe zi în tratamentul bronşitelor.

- Sirop din ridichi negre: trei ridichi negre, 400 g miere naturală. Ridichiile de mărime mijlocie se spală bine şi se dau prin răzatoare. Se pun într-un vas de porţelan şi se amestecă cu mierea. Se acoperă şi se lasă la macerat timp de 12 ore. Se strecoară prin tifon dublu şi siropul se pun la rece în vase de sticla de culoare închisă. Se iau 4-6 linguri pe zi. Este indicat în bronşite cronice, afecţiuni pulmonare, litiaze biliare. Este un sirop cu efecte deosebite în tuse rebelă.

- Sirop vermifug din usturoi: 500 g de ustsuroi, 1 litru de apă fierbinte, 3 Kg de miere naturală. Se mărunţeşte usturoiul fin în vas de lemn sau porţelan şi se opăreşte cu 1 litru de apă incalzita la aproximativ 75o C. Se amestecă de mai multe ori cu o lingură de lemn după care se acoperă etanş vasul şi se lasă în repaus timp de 50 de minute. Se strecoară apoi prin tifon dublu, se adaugă mierea, apoi se amestecă până la omogenizarea totală. Se consumă dimineaţa pe stomacul gol 3-4 linguri, până la eliminarea tuturor paraziţilor.

- Sirop din ceapă şi usturoi: 10 cepe mijlocii, o căpăţână mare de usturoi, 1 litru de lapte, 250 g miere naturală. Ceapa şi usturoiul se mărunţesc fin şi se pun împreună cu laptele la fiert timp de 5 minute. Se strecoară prin tifon, se răceşte şi apoi se amestecă cu mierea. Se administrează câte o lingură la două ore în decursul unei zile. Se foloseşte în tratamentul virozelor respiratorii, în tratamentul tusei în convalescenţă.

- Sirop de lămâie cu glicerină: o lămâie, 2 linguri de glicerină, miere. Lămâia se pune la fiert cu apă la foc domol timp de 10 minute, se taie uşor în două, şi se stoarce într-un pahar. În sucul obţinut se adaugă 2 linguri de glicerină, se agită bine amestecul şi se umple paharul cu miere. Se iau din acest amestec 6 linguriţe pe zi în cazul tusei rebele. Este eficient la toate vârstele.

- Sirop din suc de struguri: 1 litru de suc de struguri proaspăt roşu sau alb, 10 tulpini de pătrunjel cu tot cu frunze, 2 linguri de oţet din vin şi 300 g miere de tei. Se pune la fiert mustul cu pătrunjelul tăiat fin, timp de 10 minute, la foc domol si fără contact direct cu flacăra. După 10 minute se ia vasul de la sursa de foc, se adaugă oţetul şi mierea amestecând bine compoziţia. Se toarnă în sticle şi se păstrază la loc întunecos şi rece. Se consumă în scurt timp. Este recomandat în cardiopatie ischemică dureroasă, nevroză cardiacă şi în general în afecţiunile inimii.

- Sirop din coacăze negre cu zahăr invertit: 1,250 Kg coacăze negre, 1 Kg zahăr alb, 450 ml apă şi o linguriţă de acid citric sau acid tartric - sare de lămâie. Sucul obţinut din fructele zdrobite se amestecă cu zahărul invertit, se lasă la rece 24 de ore. Se toarnă în sticle de culoare închisă şi se păstrează la loc întunecos şi rece. Este un excelent tonic în stările de convalescenţă şi debilitate, cu efecte deosebite în anemii.

- Sirop de pătlagină: se fierb acoperit 200 g frunze de pătlagină proaspătă în 400 ml apă, la foc mic timp de jumătate de oră.Se lasă să se răcească, se strecoară şi se adaugă 100 g miere amestecănd bine.Se dau 6 linguriţe pe zi la copii sau 3-6 linguri pe zi la adulţi. Siropul ţine 3-4 zile la temperatura camerei sau 7 zile la frigider. Atentie: siropurile sunt contraindicate diabeticilor.

CULEGEREA, USCAREA ŞI PĂSTRAREA PLANTELOR

Articol scris de Prof. Univ Angela Elena Beju

Pentru a culege corect plantele trebuiesc cunoscute locurile unde cresc, cerinţele lor faţă de mediu, precum şi perioada de timp optimă pentru acest lucru. Astfel sunt plante care cresc pe câmpii şi care au nevoie de multă lumină sau plante care cresc în pădurile de la munte şi care nu au nevoie de prea multă lumină.

Majoritatea plantelor se culeg pe timp uscat. Se culeg numai acele plante care cresc în zone curate din punct de vedere ecologic, evitând pe cele din zonele poluate, de la marginea şoselelor, de pe lângă calea ferată sau din parcurile oraşelor mari. Trebuie evitată culegerea florilor de tei din arborii de la marginea drumurilor, mai ales în oraşele mari sau culegerea frunzelor de viţă de vie de pe lângă garduri.

Atât florile de tei cât şi frunzele de viţă de vie se încarcă în acest caz cu plumbul care se găseşte în atmosferă, metal toxic pentru organism. Iată cum în loc să obţinem o infuzie benefică din flori de tei, obţinem un lichid toxic pentru organism. La fel se intampla dacă se culeg plante ca traista ciobanului, păpădie sau pătlagină de pe lângă calea ferată, se obţin din ele infuzii care pot afecta sănătatea. De asemeni recunoaşterea şi determinarea corectă a plantelor este foarte importantă, căci se pot face confuzii dăunătoare pentru sănătate.

Pentru fiecare plantă există un timp optim pentru a fi culeasă, timp care corespunde cu perioada când conţinutul de substanţe active este maxim. Unele plante au perioada optimă de recoltare vara, altele toamna, altele primăvara şi altele chiar iarna. De fapt contează nu numai anotimpul în care pot fi culese dar şi ca ora din zi sa fie cea mai favorabilă.

Astfel florile de muşeţel este bine să fie culese în timpul prânzului. Plantele trebuiesc ocrotite, culegând numai acele părţi din ele de care avem adevărată nevoie. Dacă culegem flori, frunze sau bucăţi de scoarţă, trebuie să procedăm în aşa fel să nu distrugem întreaga plantă si regenerarea ei sa fie posibilă. Recoltarea diferă mult în funcţie de planta culeasă şi de specie.
Rădăcinile se culeg toamna târziu sau primăvara devreme prin săpat cu cazmaua sau cu ajutorul unei alte unelte potricvite.

Ele pot fi culese chiar şi pe timp ploios.Scoarţa se recoltează primăvara devreme cu ajutorul unui cuţit pentru că în această perioadă ea conţine maximumul de substanţe active acumulate în vara precedentă. Tulpinile, frunzele şi florile se culeg doar în perioada de înflorire, florile şi frunzele se culeg pe vreme stabilă cu soare, fără umiditate. Fructele se recolteză direct cu mâna sau cu ajutorul unor pieptani speciali ca în cazul afinelor sau prin scuturare. Ele sunt recoltate dimineaţa în zori sau noaptea.

Seminţele sunt recoltate toamna târziu pe timp răcoros, dimineaţa sau seara, când sunt deplin dezvoltate. Mugurii se recoltează primăvara devreme. De la majoritatea speciilor mugurii se culeg în perioada de dinaintea desmuguririi spre deosebire de conifere când se culeg după desmugurire.

Nu se culeg toate plantele de pe o suprafaţă. Se lasă o aşa numită bază care să asigure supravieţuirea plantelor pentru a avea de unde culege şi în anii care urmează. Plantele culese se pun în coşuri împletite din nuiele. Astfel ele nu se înăbuşe şi sunt bine aerisite. Plantele culese nu se pun în pungi de plastic pentru că se deteriorează. Dacă se culeg mai multe tipuri de plante ele se pun în coşuri diferite.

Recoltarea trebuie să se facă în zilele în care luna este plină sau când luna este aproape de faza maximă. Persoanele care recoltează trebuie să fie calme, liniştite, cu gânduri bune şi frumoase, cu încărcătură energetică pozitivă pentru a îmbogăţi plantele cu vibraţii poztive. Plantele culese pot fi eficiente numai în cazul în care le uscăm corespunzător şi le păstrăm cu grijă.

Uscarea trebuie făcută cât mai repede şi în mod natural, fie la soare fie la umbră pentru că plantele nu trebuie să transpire, să mucegăiască sau să intre in fermentatie. Ele se aşează în strat nu prea gros pe o pânză sau pe o hârtie albă în locuri curate şi bine aerisite. Nu utilizaţi ziare, reviste sau alte tipărituri, deoarece vegetalele proaspete absorb cerneala tipografică care este deosebit de toxică. În timpul uscării plantele se întorc din când în când pentru a nu se înegri.

Majoritatea plantelor şi în special frunzele şi florile se usucă la umbră, dar rădăcinile, bulbii sau fructele se usucă la soare. Unele plante pot fi legate în bucheţele atârnate cu frunzele în jos şi apoi uscate. Astfel putem usca levănţica, lămâiţa, rosmarinul, mărarul, leuşteanul sau pătrunjelul. Pentru uscare pe timp de vară sunt necesare 3 - 7 zile pentru frunze şi 20 – 30 de zile pentru rădăcini sau scoarţă groasă.

O plantă este uscată corespumzător dacă frunzele ei pot fi sfărâmate iar tulpina se rupe pocnind. În general dacă uscarea este bună culoarea plantei ramâne apropiată de cea naturală. Nu se usucă împreună plantele mirositoare cu cele nemirositoare. În cursul procesului de uscare plantele pierd mult în greutate.

Astfel pentru a obţine 1 kilogram de plante uscate trebuie să se culeagă, în funcţie de specie, între 1,5 – 8 kilograme de plante proaspete. Plantele uscate se păstrează în pungi sau saci de hârtie, cuti de carton sau recipiente de sticlă cu capac. Nu se folosesc borcane sau pungi din mase plastice. Plantele uscate pot fi folosite timp de 1-3 ani de la recoltare după care se aruncă.