Articol scris de Dna Prof. Univ. Angela Elena Beju
Calitatile curative ale spanacului se cunosteau încă din cele mai vechi timpuri, el fiind numit şi "mătura intestinului" deoarece reprezintă cel mai bun mijloc natural pentru curăţirea şi regenerarea sistemului digestiv. Deasemenea se ştia ca spanacul fiert sau preparat prin mijloace tradiţionale este dăunător organismului.
Dacă în timpul preparării se schimbă culoarea din verde proaspăt în verde spre galben, atunci el devine dăunător şi nu trebuie consumat. Este necesar ca spanacul sa fie opărit foarte puţin sau consumat în stare crudă, de preferinţă în salată sau cu crudităţi.
Principalii constituenţi ai spanacului sunt: săruri minerale din belşug (sodium, potasiu, calciu, fosfor, magneziu, sulf, mangan, zinc, cupru, iod, fier), vitamine (A, B1, B2, B12, PP, C, acid folic), clorofilă, aminoacizi (arginină, lizină), lipide, protide, glucide, mucilagii.
Referitor la fier conţinutul lui este mijlociu (2- 5 mg la 100g) şi nu deosebit de mare, asa cum se credea în trecut, existând alte legume mult mai bogate în fier şi cu influenţă mai puternică în anemii. Spanacul este totuşi valoros prin celelalte componente ale sale.
Principalele proprietăţi: este un întăritor al sistemului imunitar, nutritiv şi tonifiant, reîntinereşte activitatea creerului acţionând benefic în pierderea memoriei şi în deficienţele de coordonare motorie, combate scorbutul (datorat lipsei de vitamina C) remineralizant de mare valoare, curăţitor al tubului digestiv (retrăgând toxinele din masa umorilor şi favorizând eliminarea lor), tonifică miocardul şi stimulează activitatea inimii, creşte cantitatea de urină eliminată, stimulează secreţiile gastrice, pancreatice şi biliare, stimulează creşterea, provoacă eliminarea viermilor intestinali, previne infecţia gingiilor (pioreea).
Recomandări: datorită tuturor acestor proprietăti este recomandat nu numai pentru fortificarea organismului şi pentru curăţirea lui, dar şi în convalescentă, anemie, astenie fizică şi nervoasă, senescentă, afecţiuni cardiace, hipertensiune arterială, vâscozitate sanguină crescută, afecţiuni renale, atonia vezicii urinare, cistită, diabet, gută, insuficienţă renală, rahitism, obezitate, prostatită.
Extern este recomandat în acnee, abces, psoriazis, arsuri, pecingini, plăgi atone. Modul de folosire: pentru tratarea anemiei, rahitismului, senescenţei, asteniei, se consumă frunzele proaspete în salate de crudităţi. Se poate consuma până la o jumătate kilogram spanac pe zi.
Frunzele proaspete mai sunt indicate şi în regimul alimentar al copiilor, al persoanelor mai în vârstă şi al tuturor celor care au nevoie de fortificarea organismului. În depresii se recomandă suc proaspăt, câte un pahar în fiecare dimineaţă.
Câte o jumatate de litru de suc proaspăt pe zi poate vindeca constipatiile rebele în cel mai scurt timp. Sucul de spanac ajută procesul de refacere al organelor bolnave, ajută în ulcer duodenal, anemie pernicioasă, slăbiciune, convulsii, deficienţe ale glandelor suprarenale sau ale tiroidei, hipo şi hipertensiune, sângerarea gingiilor, umflarea membrelor, dureri de cap, migrene, furunculoză, abcese dentare etc.
Pentru mărirea diurezei în bolile de rinichi sau de vezică se recomandă infuzie cu o linguriţă de frunze zdrobite peste care se toarnă o cană cu apă clocotită. Se lasă acoperit 15 minute şi apoi se strecoară. Se beau două căni pe zi.
Extern, frunzele se opăresc sau se fierb în ulei de măsline sau în ulei de soia şi se pun cataplasme. Contraindicaţii: spanacul conţine acid uric şi nu este recomandat celor hiperuremici sau celor cu litiază urică. El mai contine oxalati de potasiu şi de calciu şi nu este recomandat în inflamaţii gastrice şi intestinale, boli hepatice, precum şi în artrite, reumatism.
Cautare Google
Rezultatul Cautarii
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
I really appreciate DR AKHIGBE,my name is LAURIE HUGHES . I will never stop testifying DR AKHIGBE , Happiness is all i see now I never thought that I will be cured from HIV virus again. DR AKHIGBE did it for me I have been suffering from a deadly disease (HIV) for the past 2 years now, I had spent a lot of money going from one place to another, from churches to churches, hospitals have been my home every day residence. Constant checks up have been my hobby not until this faithful day, I saw a testimony on how DR AKHIGBE helped someone in curing his HIV disease in internet quickly I copied his email which is drrealakhigbe@gmail.com just to give him a test I spoke to him, he asked me to do some certain things which I did, he told me that he is going to provide the herbal cure to me, which he did, then he asked me to go for medical checkup after some days, after using the herbal cure and i did, behold I was free from the deadly disease,till now no HIV in me again he only asked me to post the testimony through the whole world, faithfully am doing it now,all the testimony of DR AKHIGBE is true please BROTHER and SISTER, MOTHER and FATHER he is great, I owe him in return. if you are having a similar problem just email him on drrealakhigbe@gmail.com or you can whatsApp his mobile number on +2348142454860 He can also cure these diseases like HIVand AIDS HERPES,DIABETICES,CANCER, HEPATITIS B ABC, .ETC .please email drrealakhigbe@gmail.com...or whatAPP him ..+2348142454860 he is a real good and honest man.
Por lo tanto, es posible que la enfermedad del VIH pueda curarse porque me han estafado tantas veces, no hasta que me encontré con este gran hombre, Dr. Akhigbe, quien me ayudó al principio. Nunca creo todo este comentario y publicación sobre él y estaba muy enfermo porque tengo Estuve infectado con la enfermedad del VIH durante los últimos dos años, solo los últimos dos meses sigo leyendo el testimonio sobre este hombre llamado Dr. Akhigbe. Dijeron que el hombre es tan poderoso que ha curado diferentes tipos de enfermedades. Sigo monitoreando su mensaje de algunas personas. Este hombre y yo descubrimos que era real, así que decidí probarlo. Me puse en contacto con él para pedirle ayuda y él me dijo que me ayudaría a obtener mi cura. Todo lo que tenía que hacer era enviarle dinero para preparar el medicamento. después de lo cual me lo enviaré a través de los servicios de mensajería de DHL, lo cual, para mi mayor sorpresa, me enviaron el medicamento. Me dio instrucciones sobre cómo usarlo, que después de tres semanas debería ir a un chequeo, después de tomar el medicamento y sigue sus instrucciones después de tres semanas volví al hospital para otra prueba, al principio me sorprendí cuando el médico me dijo que era negativo. Le pedí al médico que volviera a consultar y el resultado seguía siendo el mismo negativo que tenía la forma en que no tenía VIH. del choque, decidí venir y compartir mi propio testimonio con ustedes para aquellos que piensan que no existe una cura para el VIH. La cura es la que finalmente cesa, deja de dudar y contacta al Dr. Akhigbe por correo electrónico drrealakhigbe@gmail.com. Él te ayudará. también puede usarlo con +2348142454860 y es perfecto para curar DIABÉTICOS, HERPES, VIH / SIDA; Padrino de la herboristería.
Trimiteți un comentariu